ULTIMUL HIPPIE
(THE LAST HIPPIE)
ACTUL I
PERSONAJE : PAUL - un tīnăr de circa 17 de ani, părul lung, hippie.
TATĂL- 45-50 de ani
(interiorul unei locuinţe de condiţie medie; tatăl stă īntr-un fotoliu şi citeşte ziarul; la radio este difuzată muzica lui Louis Armstrong; intră Paul; se apropie de frigider, īl deschide, ia o bere, deschide televizorul şi se aşează īn faţa lui)
TATĂL (fără să ridice capul) : Astăzi m-a sunat doamna Hermann
PAUL : Cine ?
TATĂL : Doamna Hermann (pauză mai lungă) De cīnd nu ai mai fost la şcoală ?
PAUL : Doamna Hermann este o femeie bătrīnă care nu mai aşteaptă nimic de la viaţă.
TATĂL (trīnteşte ziarul şi se ridică furios īn picioare; se apropie de Paul; i se adresează cu voce scăzută, ameninţătoare) : Eu te-am īntrebat de cīnd nu ai mai trecut pe la şcoală
PAUL (se ridică şi el, puţin surprins) : Am lipsit doar cīteva zile am avut de rezolvat cīteva probleme. Totul este sub control, tată
TATĂL : Totul este sub control totul este sub control (scoate din buzunar un pliculeţ plin cu un praf alb) Dar asta ce e ? (băiatul este surprins) Ce e ?!?
PAUL : De unde īl ai ?
TATĂL : De unde īl ai tu ?
PAUL (īncearcă să smulgă pliculeţul din mīna tatălui) : Iar mi-ai umblat prin lucruri
TATĂL : Eu am voie īntotdeauna să umblu printre lucrurile tale. Vreau să-mi spui imediat de unde ai asta.
PAUL : Tată pot să-ţi explic este o īncurcătură
TATĂL : M-am săturat de īncurcăturile tale ! Mi s-a acrit ! Paul Paul ce naiba s-a īntīmplat cu tine ? Erai un băiat īn care puteam avea īncredere ştii cīt de greu ne este fără mama mi-am investit totate speranţele īn tine şi tu ? Şi tu ? Tu te droghezi.
PAUL : Tată
TATĂL : Nici un tată ! Vreau să-mi spui acum, pe loc, ce se īntīmplă cu tine. Dar tot, cu punct şi cu virgulă.(Paul cade īn fotoliu, īn cădere dărīmă sticla de bere). Ascult
PAUL : Tată, nu se īntīmplă nimic. Īncerc să ajut un prieten aflat la strīmtoare
TATĂL : O, nu! Te rog, nu īncerca să mă abureşti Orice, numai nu minţi.
PAUL (oftează) : Pur şi simplu mă tem că nu o să īnţelegi.
TATĂL : Asta era; acuma sīnt şi prost.
PAUL (se ridică şi īncepe să se plimbe prin cameră) : Nu despre asta e vorba. Tată, tu nu citeşti ziarele ? Tu nu te uiţi la televizor ? Lumea lumea nu mai este aşa cum credeai tu că este.
TATĂL : Da ? Dar cum este ? Īmi explici tu ? Un mucos de 17 ani īmi poate explica mie cum este lumea ?
PAUL : Nu sīnt mucos, te rog să nu-mi mai spui aşa.
TATĂL : Dar ce eşti ? Ce ştii tu despre ceea ce se īntīmplă ?
PAUL : Dar tu la 17 ani te căsătoreai de fapt nu despre asta este vorba de ce nu mă asculţi ?
TATĂL : Cum să te ascult ? Eu īţi cer explicaţii īn legătură cu drogurile astea şi tu-mi vorbeşti despre lume. Eu te īntreb de ce nu mergi la şcoală şi tu īncerci să mă prosteşti. Cum să te ascult ?
PAUL : Vrei să ştii de ce nu mai merg la şcoală ? Da ?
TATĂL : Sīnt curios să te aud; dar te previn, īţi trebuie un motiv al dracului de serios ca să te cred.
PAUL : Nici nu mai contează dacă mă crezi sau nu Tată eu, Sacks şi ceilalţi am hotărīt să abandonăm studiile.
TATĂL : Ce ??? Sacks ? Ratatul ăla ?
PAUL : Te rog, nu te enerva, lasă-mă să termin
TATĂL : Ce să termini ! Ce să termini ! Nu mai vreau să mai aud nimic ! Nimic ! Auzi ? Nimic !
PAUL (strigă) : Nimic ! Nu mai vreau să aud nimic ! Atīt ştii să spui. Atīt spuneţi toţi. Nimic. Asta am īnvăţat de la voi - nimic. M-am săturat de nimicuri. M-am săturat să mi se spună ce este corect şi ce nu este corect. M-am săturat să mă trezesc dimineaţa, să mănīnc cana cu ceai şi pīinea cu miere, să merg la şcoala unde doamna Hermann şi ceilalţi se străduiesc să ne bage īn cap valori īn care nici ei nu mai cred, să mă īntorc acasă, să-ţi zīmbesc recunoscător că īmi eşti tată, să mănīnc şi să mă culc. Din cauza asta plec de la şcoală, dragul meu tată.
TATĂL : Şi ai īnceput să te droghezi
PAUL : De ce doar cīinii să alerge liberi ?
TATĂL : Scuteşte-mă de frazele astea stupide. Unde dracului le tot auzi ? Eu doar īncerc să aflu ce se īntīmplă, atīta tot. E chiar aşa de greu să-mi explici ? Uite, sīnt dispus să mă aşez şi să te ascult; numai spune-mi ce se īntīmplă cu tine.
PAUL : Lumea īn care trăiesc eu nu-mi permite nimic din ceea ce-mi doresc. Tată, te urmăresc īn fiecare dimineaţă. Te văd cum te trezeşti, cum priveşti fotografia mamei, cum oftezi. Ce īţi doreşti de la viaţă ? Şi ce ai obţinut pīnă acum ? O casă, o familie īnjumătăţită şi o slujbă, atīt. Atīt ! Doamne Dumnezeule, dar eu nu vreau aşa ceva !
TATĂL : Dar ai tot ce-ţi trebuie; ţi-a lipsit vreodată ceva ? Mi-ai cerut ceva şi te-am refuzat ? Spune.
PAUL : Viaţa mea nu-mi aparţine. Tot ce fac este controlat şi dirijat. Chiar şi tu eşti una din sforile care mă conduce. Tată, eu m-am născut să fiu liber şi trebuie să fiu liber. Este singurul mod īn care pot trăi.
TATĂL : Nu mai spune
PAUL : Tu eşti tatăl meu, nu ? Ai obligaţia să mă creşti, pentru că mama a murit, nu? Renunţi la multe lucruri numai ca să-mi fie mie bine, nu ? Īţi refuzi pīnă şi o femeie, numai ca nu cumva să īncep să te acuz, să mă transform īntr-un Oedip de dept comun. Spune-mi, tată, de cīnd nu ai mai făcut-o ?
TATĂL : Ai grijă cum vorbeşti !
PAUL : Vezi ? Vezi ? Subiecte tabu : sex, droguri, pace, libertate deplină. Ce ţi-ai permis pīnă acuma tată ? Vrei să-ţi spun eu ? Nimic.
TATĂL : Pe vremea mea exista un cuvīnt care se numea respect. Tatăl meu m-ar fi pocnit de mult peste bot.
PAUL : Respect. Cuvinte goale, atīta tot. De ce te fereşti să vorbeşti cu mine despre problemele tale ? De ce ? De ce bei pe ascuns ? De ce nu te duci la femei ? De ce nu te bucuri ? Tată, de ce nu te bucuri ?
TATĂL : Taci din gură !
PAUL : Ce simplu e, taci din gură. Şi dragul de Paul, o să-şi ceară scuze, tu o să-l mīngīi părinteşte pe cap şi totul e O.K. ? Oameni buni, priviţi ce fericită este familia Grobschnitz. Ce tată atent şi ce fiu ascultător. Cum respectă ei Regula şi cum democraţia noastră īnaintată are grijă de ei şi de modelul lor care se livrează de trei ori pe zi : dimineaţa la prīnz şi seara
TATĂL : Taci din gură !
PAUL : daţi drumul la cīini, īnchideţi puşcăriile, comunişti şi democraţi uniţi-vă o, Doamne īmi vine să vărs. Voma ! Voma o să ne acopere pe toţi, şi şi (tatăl īl loveşte peste gură; Paul cade şi izbucneşte īn plīns)
TATĂL (se apleacă şi īncearcă să-l ridice) : Iartă-mă Paul nu ştiu ce a fost cu mine te rog să mă ierţi (băiatul se smuceşte; se ridică şi se apropie de uşă, īn dreptul căreia se opreşte, cu spatele la tată; după o vreme se īntoarce)
PAUL : Tată eu am să plec. Adică de acasă
TATĂL : Ce ?
PAUL : Am să plec undeva unde nimeni nu-mi pretinde nimic şi unde dau doar din plăcere (tatăl face un gest) Să nu te apropii !
TATĂL : Paul !
PAUL : Hotărīrea este luată. Pur şi simplu vreau alte modele, este chiar aşa de greu de īnţeles ?
TATĂL : Hai să vorbim; nu se poate să pleci aşa (Paul deschida uşa, iese şi o trīnteşte) Paul
ACTUL II
PERSONAJE : GREG - un bărbat īntr-un scaun cu rotile. Are īn jur de 30 de ani, este
orb, zīmbeşte mai tot timpul, dar absent.
DOCTORUL - aceeaşi vīrstă
(interiorul unui salon pentru relaxare al unui sanatoriu; cīţiva pacienţi īn scaune cu rotile se mişcă de colo colo, sporăvăind cu glasuri joase, conduşi de asistente cu bonete albe pe cap; īn prim plan, tot īntr-un scaun cu rotile, Greg priveşte īnainte, cu o privire fără expresie, līngă el nu se află nimeni; īn salon intră doctorul care se apropie de Greg)
DOCTORUL : Bună Grig, ce mai faci ?
GREG : Ne cunoaştem ?
DOCTORUL : Doctor Paul, neurolog.
GREG : Neurolog ar trebui să fie o onoare ?
DOCTORUL : Aş prefera să fim prieteni. Toată lumea spune că eşti un tip deosebit.
GREG : Da toată lumea şi tata ?
DOCTORUL : Mai ales tatăl dumitale.
GREG (pentru sine ) : Tata este un om bun; sper să-l īmpac īntr-o zi (doctorului) l-ai cunoscut ?
DOCTORUL : Am vorbit cu el chiar ieri.
GREG : Da
DOCTORUL : Cum te simţi ?
GREG : Mă aflu īntr-o stare de beatitudine, mi-este teamă doar să nu recad īn lumea materiei.
DOCTORUL : Ştii de ce ai ajuns aici ?
GREG : Aici ? Nu ştiu, poate pentru că nu sīnt foarte inteligent.
DOCTORUL: Greg, aş dori să-ţi pun nişte īntrebări, te superi ?
GREG : Dar pīnă acum ce ai făcut ?
DOCTORUL (zīmbeşte şi scoate din buzunar un carneţel īn care face mici īnsemnări) : Ai dreptate. Īncepem ?
GREG : Sīnt numai ochi şi urechi.
DOCTORUL : Cum te cheamă.
GREG : Greg.
DOCTORUL : Aş vrea numele īntreg, dacă se poate.
GREG (face un efort să-şi amintească) : Greg... e suficient.
DOCTORUL : Cīţi ani ai ?
GREG : 21. Merg pe 22.
DOCTORUL : Unde locuieşti ?
GREG : Īnainte să plec de acasă locuiam īntr-o casă mare roşie, pe strada Henry 439, īn Brooklyn.
DOCTORUL : Dar acum ?
GREG : Hare Krishna, Templul principal din New Orleans.
DOCTORUL : Hare Krishna Cum ai ajuns acolo ?
GREG : Drumul meu a fost către acolo.
DOCTORUL : Īntr-o zi am să te rog să-mi vorbeşti despre asta.
GREG : Ai fost acolo ?
DOCTORUL : Nu n-am ajuns.
GREG : N-ai ajuns ?
DOCTORUL : Altă dată Continuăm. Ştii cine este preşedintele nostru ?
GREG : Lyndon.
DOCTORUL : Vrei să te mai gīndeşti puţin ?
GREG : Lyndon, acela care a fost īmpuşcat.
DOCTORUL : Īţi dau o sugestie, Jimmy
GREG : Jimmi Hendrix !
DOCTORUL : Greg !
GREG (rīde) : O Casă Albă muzicală poate că nu ar fi cea mai proastă idee din lume.
DOCTORUL : Īntr-adevăr (scoate din buzunar o foaie de hīrtie). Vrei să citeşti ce scrie aici ?
GREG : Īntotdeauna mi-a plăcut să experimentez. Da, desigur. (apucă foaia, o apropie de ochi, rămīne aşa pentru o clipă) Doctore, īţi baţi joc de mine. Pe foaie nu scrie nimic.
DOCTORUL (īl priveşte curios) : Am glumit, aşa e; te superi ?
GREG : Oamenii au avut īntotdeauna nevoie să se joace.
DOCTORUL : Totuşi cred că vederea ta nu mai funcţionează ireproşabil. Sīnt unele mici probleme.
GREG : Poate că mă uit prea mult la televizor. Ar trebui s-o las mai moale, ce zici ?
DOCTORUL : Nu este nici un pericol să te uiţi la televizor ce vezi ? Vreau să spun la televizor.
GREG : Numai emisiunile preferate. Ştii, Ed Sullivan Show, īmi place īn mod deosebit. Elvis, Beatles, tipi ca ăştia Uneori filmele cu spionaj - mă distrează; ideea asta cu comunişti răi şi capitalişti umani e atīt de stupidă
DOCTORUL : Īnţeleg
GREG : Uneori mă doare capul vreau să spun că mă doare tare. Īnseamnă ceva ?
DOCTORUL (īntinde o mīnă) : Ce mīnă este aceasta ?
GREG : Numai orbii sīnt puşi să ghicească astfel.
DOCTORUL : Cīte degete ?
GREG (insinuant) : Fireşte că o mīnă are cinci degete.
DOCTORUL : Greg. Ştii ce ne-am gīndit ? (scoate dintr-o geantă un tom gros) Uite, aici ai o carte. Vrei să o deschizi ?
GREG : Desigur (īntinde mīna, o apucă şi o deschide, dar o trīnteşte imediat de pămīnt) Braille ?
DOCTORUL : Nu trebuie să te īnfurii. S-ar putea să īţi folosească. Trebuie să ştiu dacă īţi trebuie, dacă mai poţi să īnveţi.
GREG : Ce se petrece aici ? Dar ce sīnt eu - orb ? De ce mă aflu aici cu toţi orbii ăştia īn jurul meu ?
DOCTORUL : Uite ce e Greg. Eşti orb. Tu numai vezi, ai doar iluzia asta, sau un soi de simţ care te face să
GREG : Dacă aş fi orb, ar trebui să fiu primul care să o ştie, nu-i aşa ? (doctorul tace) Am dreptate ?
DOCTORUL (ia volumul de pe jos) : Logica ta este īntr-adevăr una de fier.
GREG : Nu m-am īndoit niciodată de asta.
DOCTORUL : Īn ce an sīntem ?
GREG : 1970 sau 71, de ce īntrebi ?
DOCTORUL : Dacă eu ţi-aş spune că sīntem īn 77 ?
GREG : La urma urmei nu are nici o importanţă, nu-i aşa ?
DOCTORUL : Poate că are
GREG : Aş cīnta puţin la chitară. Dumneata ştii să cīnţi la chitară ?
DOCTORUL : Astăzi toată lumea ştie să cīnte la chitară. Greg, īncerc să īnţeleg ce se īntīmplă cu tine. Pentru asta am nevoie de ajutorul tău. Nu pot ştii ce ai atīta timp cīt nu colaborezi.
GREG : Sīnt bolnav ?
DOCTORUL : Nu chiar nu ştiu
GREG : De ce nu mă īntrebi pe mine ? Chiar, īntreabă-mă hai, īntreabă !
DOCTORUL : Eşti bolnav ?
GREG : Nu, nu sīnt. Vezi ? E simplu.
DOCTORUL(se ridică brusc) : Atīt pentru astăzi.
GREG : O să revii ?
DOCTORUL (după o clipă de gīndire) : Nu, niciodată. (se pregăteşte să iasă)
GREG : Doctore ?
DOCTORUL (se īntoarce) : Da ?
GREG : Ai fumat vreodată iarbă ? Doamne ce aş fuma o iarbă
ACTUL III
PERSONAJE : PAUL - 21 ani, hippie
SACKS - 21, hippie
(cei doi stau aşezaţi la baza unei clădiri dărăpănate; fumează dintr-o ţigară pe care şi-o oferă unul altuia)
SACKS (trage un fum cu nesaţ) : E ultima; Paul ce ne facem mīine ?
PAUL (oarecum absent) : Noi nu punem astfel de īntrebări, Sacks. (pufneşte) Auzi, ce facem mīine
SACKS : Asta e ultima ţigară. De mīine iar o să trebuiască să cerşim. Ne-au doborīt prietene, eu aşa cred.
PAUL : Cum adică ?
SACKS : Īncep să plece. Parcul este din ce īn ce mai gol. Unii s-au retras īn temple, alţii pur şi simplu au abandonat. Dar adevăraţii hippies, ca noi, liberi, fără prejudecăţi, fără complexe, mai sīnt foarte puţini.
PAUL : Poate că nu noi sīntem adevăraţii hippies.
SACKS : La dracu! Ce vrei să spui ?
PAUL : Nimic specific. Aşa mi-a venit să spun. Sau poate că am observat asta ceva mai demult şi abia acum conştientizez.
SACKS : Vorbeşti ca dracu! Nu poţi fi mai explicit ?
PAUL : Este doar unul din motivele pentru care eu luam doar A-uri şi tu doar D-uri.
SACKS : Te caci pe tine
PAUL : Sacks, vreau să-ţi spun ceva dar să nu te superi.
SACKS : Asta īmi mai lipsea. Mai īntīi am rămas fără acid. Şi acum domnişoara Paul are ceva să-mi spună. Bine, fie, spune domnule cu creier īn surplus.
PAUL : Cred că am să mă īntorc acasă.
SACKS : Ce ?
PAUL : Vreau să mă īmpac cu tata, vreau să-mi urmez studiile vreau să merg mai departe. Mă gīndesc să urmez medicina.
SACKS : Te-ai tīmpit. Nu, tu fumezi prea mult. Sau prea puţin. Paul, prietene, toată lumea este acum cu ochii pe noi, sīntem văzuţi din ce īn ce mai des la televizor, au īnceput să poarte hainele noastre, să ne copie obiceiurile, sīntem īn sfīrşit cineva.
PAUL : Parcă ne doborīseră
SACKS : Mi s-a părut nu ştiu
PAUL : Sacks, tu nu īnţelegi ? Ăsta e ultimul lucru care trebuia să se īntīmple. Tu nu mai ştii de ce am plecat de acasă convenţia, regula, toate acestea pe care le detestam atīta ne-au īnghiţit. Din hippie nu a rămas decīt o modă. Un rahat de modă. Uită-te īn jur : curve hippie, bancheri hippie, muzică hippie, chiloţi hippie, sīntem pe gura tuturor.
SACKS : Dar asta am vrut !
PAUL : N-am vrut nimic. Am vrut doar să fim liberi.
SACKS : Şi n-am fost ?
PAUL : Mă īndoiesc din ce īn ce mai tare că am reuşit.
SACKS (īl apucă pe Paul de mīnecă, rugător) : Paul şi eu ce fac ?
PAUL : Nu ştiu, Sacks. Chiar nu ştiu.
SACKS : Dar nu poţi să mă laşi aşa. Eu nu am pe nimeni, pe mine nu mă mai aşteaptă nimeni. Paul, mai gīndeşte-te te rog, nu fii tīmpit. Eu eu te iubesc
PAUL : Asta era ! Ţi-am spus că nu mă mai culc cu tine Īn parc au mai rămas atīţia. Du-te, dansează, schimbă pe altă frecvenţă, trage un fum de iarbă, eliberează-te ! Ai uitat ? Ce importanţă mai au noţiuni ca : prietenia, onoarea, responsabilitatea ? Noi sīntem liberi; atīt de liberi īncīt ne iese şi prin cur !
SACKS (disperat) : Paul, prietene, nu te enerva. Orice, dar nu te enerva. Ştiu, mai vrei iarbă am să cerşesc, am să fur, fac orice pentru prietenul meu Paul. O să te acopăr cu iarbă, numai nu pleca. Nu-l lăsa pe prietenul tău Sacks. Īmi promiţi ? Promiţi ?
PAUL : Īncă n-am luat o decizie, dar mai devreme sau mai tīrziu asta se va īntīmpla. Īntr-adevăr, am căutat libertatea, dar ce vină am că nu am găsit-o ? Eu nu am găsit-o.
SACKS (se ridică īn picioare) : Dă-o dracului de libertate ! Paul, te rog să mă asculţi bine. Dar bine de tot. Dacă pleci, să ştii că mă sinucid. Mă īntorc īn parc, mă urc īn cel mai īnalt copac şi cu eşarfa asta - o vezi ? - cu eşarfa asta mă spīnzur.
PAUL : Şi ce rezolvi ?
SACKS : Nu mă crezi ?
PAUL : Ce importanţă are ce cred eu acum ? E clar că şi tu eşti īn acelaşi căcat. Nici tu nu ai găsit ceea ce căutai. Chiar nu mai ai pe nimeni ?
SACKS : Aveam o mătuşă, dar nu mai ştiu pe unde este. Poate că a şi murit; oricum nu īi prea păsa de mine. Tu eşti singura persoană pe care cunosc şi de care m-am ataşat. Tu eşti prietenul meu.
PAUL : De ce nu vii cu mine ? Am să vorbesc cu tata; avem o casă destul de mare. Iar dacă vei găsi ceva de lucru, asta chiar īl va face fericit.
SACKS : Ştii că nu se poate.
PAUL : De ce ?
SACKS : Tatăl tău nu va suporta niciodată ideea că fumăm haşiş. Şi dacă ne va prinde īn pat ?
PAUL : Tatăl meu va foarte īncīntat să afle că nu mai fumăm haşiş. Şi nu ne va prinde niciodată īn pat. Ţi-am mai spus, nu mă mai culc cu tine. Vreau o femeie
SACKS : Nu că eşti nebun. (strigă) Cetăţeni ai oraşului ! Bucuraţi-vă ! Depravaţii revin la casele lor ! Se vor apuca de lucru ! Vor ridica noua Americă ! Se vor īnrola pentru Vietnam ! Şi pentru Coreea ! Şi pentru Cuba ! Şi pentru mama dracului ! Şi se vor lăsa de droguri ! Şi se vor culca cu femei ! Cu femei !!!
PAUL : Linişteşte-te
SACKS (strigă īn continuare) : Şi ne vom linişti !
PAUL : Taci din gură ţi-am spus ! (Sacks tace şi īncepe să plīngă)
SACKS : Ce o să se aleagă din viaţa mea, Paul ? Ce o să se aleagă ?
PAUL : Eşti jalnic. Copilul libertăţii plīnge ca o cocotă nefutută. Sacks, tu ai crezut vreodată īn toate balivernele astea ? Īn afară de gagici matoale, prafuri şi ţopăieli cīntece insipide, ai mai văzut ceva ? Te-ai ridicat atīt de sus īncīt să spui - da, sīnt liber ?
SACKS : Eşti cinic şi mă răneşti.
PAUL : Īţi răspund eu - nu ai fost. Dacă erai liber, erai puternic. Iar dacă erai puternic nu mai stăteai līngă mine şi te smiorcăiai. De ce nu ai plecat īntr-o sectă ? Eu asta aş fi făcut - cred că acolo mi-aş fi găsit liniştea.
SACKS : Hai să mergem acum ! Uite, vin cu tine; am să cīnt la mantre pīnă o să pic din picioare. Am să mă dau le femei, dacă asta doreşti numai nu mă părăsi. Nu face asta Paul. Pentru numele lui Dumnezeu !
PAUL : N-ai īnţeles nimic, Sacks. Nu am destulă putere. Īntr-un anume fel am ratat şi eu. Aşa că mă voi īntoarce frumuşel acasă şi-mi voi continua viaţa aşa cum pot. Voi īncerca să supravieţuiesc. Dacă am īnvăţat ceva aici īn toţi aceşti ani, asta a fost că trebuie să mergi mai departe. Nu e mult, dar
SACKS (se ridică) : Ăsta e ultimul tău cuvīnt ?
PAUL : Nu-mi cere să fiu mai mult decīt pot .
SACKS : Am crezut că eşti prietenul meu, dar m-am īnşelat. Totuşi, ultima imagine te va avea personaj principal. Şi atunci, īn momentul ăla, te voi blestema. Te voi blestema !
PAUL : Du-te dracului ! (Sacks se īndepărtează, mai īntīi cu paşi şovăitori, iar apoi din ce īn ce mai hotărīt; Paul īl priveşte dar nu schiţează nici un gest)
ACTUL IV
PERSONAJE : GREG - un bărbat īntr-un scaun cu rotile. Are īn jur de 30 de ani, este
orb, zīmbeşte mai tot timpul, dar absent.
DOCTORUL - aceeaşi vīrstă
(interiorul unui salon pentru relaxare al unui sanatoriu; cīţiva pacienţi īn scaune cu rotile se mişcă de colo colo, sporăvăind cu glasuri joase, conduşi de asistente cu bonete albe pe cap; īn prim plan, tot īntr-un scaun cu rotile, Greg priveşte īnainte, cu o privire fără expresie, līngă el nu se află nimeni; īn salon intră doctorul care se apropie de Greg)
DOCTORUL : Bună Greg, ce mai faci ?
GREG : Ne cunoaştem ?
DOCTORUL : Doctor Paul, neurolog.
GREG : Neurolog ar trebui să fie o onoare ?
DOCTORUL : Aş prefera să fim prieteni. Toată lumea spune că eşti un tip deosebit.
GRIG : Da toată lumea şi tata ?
DOCTORUL : Mai ales tatăl dumitale.
GREG (pentru sine ) Tata este un om bun; sper să-l īmpac īntr-o zi (doctorului) l-ai cunoscut ?
DOCTORUL : Am vorbit cu el chiar ieri.
GREG : Da
DOCTORUL : Cum te simţi ?
GREG : Mă aflu īntr-o stare de beatitudine, mi-este teamă doar să nu recad īn lumea materiei.
DOCTORUL : Ştii de ce ai ajuns aici ?
GREG : Pentru că obişnuiam să mă droghez.
DOCTORUL : Greg, astăzi vreau să-ţi spun o poveste.
GREG : O poveste ? De ce ?
DOCTORUL : Pentru că după ce o voi termina, aş dori să mi-o repovesteşti. Ne jucăm ?
GREG : Accept.
DOCTORUL : Se spune că īntr-o zi, īn junglă, leii au decis că au nevoie de un aliat. Oricīt de puternici erau, făceau din ce īn ce mai greu faţă celorlalte jivine coalizate īmpotriva lor. Astfel, după ce a apus soarele, leii cei mai puternici s-au īntīlnit la umbra unui copac singuratic din savană şi au īnceput să delibereze. Care era specia de animale care le putea sta alături īn războiul mocnit cu celelalte specii. Au fost vehiculate toate speciile populīnd savana, de la tigrii la zebre, de la hiene, la antilope. Dar fiecare specie īn parte, pe līngă toate calităţile reprezentative, aveau şi defecte. Iar aceste defecte erau suficient de mari pentru a le interzice īn postura de parteneri viabili pentru lei
GREG : Nu-mi place cum povesteşti; nu ai nici un haz.
DOCTORUL : Nu cred că mi-am propus asta. Recunosc, totuşi, că nu sīnt un povestitor desăvīrşit. Poate şi pentru că nu am copii (doar pentru sine) Oameni ca mine nu pot avea copii
GREG : Eu ştiu să spun poveşti; īntotdeauna mi-a plăcut sīnt un povestitor īnnăscut chiar nu ţi-ai dat seama ?
DOCTORUL : Īţi va veni imediat rīndul. Acum, īnsă, va trebui să termin.
GREG : Te rog.
DOCTORUL : Se apropia astfel dimineaţa şi īncă nu reuşiseră să desemneze un aliat pe măsură. Unii dintre ei picoteau, alţii se pregăteau deja de vīnătoare, le era din ce īn ce mai greu să se gīndească la scopul pentru care pierduseră acea noapte. Dar iată, că la cīţiva metri de ei, dintr-o gaură abil mascată īn pămīnt īşi făcu apariţia un şoricel. Acesta şi-a scos capul, apoi tot corpul şi cu mii de precauţii se apropie de un fruct căzut din ciocul cine ştie cărei zburătoare. Īl apucă īntre lăbuţe şi se īntoarse repede către gaura lui protectoare. Dar chiar īnainte de a se lăsa cuprins de acesta o labă puternică īl apucă de mijloc şi īl ridică īn aer - era unul dintre lei. Brusc acesta avu o revelaţie şi spuse : Iată viitorul nostru aliat. Poate de oboseală, poate de somn ceilalţi au fost repede de acord. Cert este că de atunci nimeni n-a reuşit să īi īnfrīngă pe lei.
GREG : Atīt ?
DOCTORUL : Ţi-a plăcut ?
GREG : Īmi aduce aminte de copilăria mea. Ştii, mama a mea a murit foarte devreme, dar nu am uitat poveştile pe care mi le spunea īnainte de culcare. Īi plăcea să-mi spună astfel de poveşti, īn care dacă cele statornicite de natură nu puteau fi schimbate, īnsemna că trebuie să existe o justificare pentru asta. Cred că am avut o mamă bună; din păcate, deşi am o memorie de invidiat, nu reuşesc să īmi mai amintesc despre ea mare lucru.
DOCTORUL : Īmi pare rău.
GREG : De ce ?
DOCTORUL : Probabil că ai suferit pentru asta.
GREG (rīde) : Ce ştii tu despre suferinţă, doctore ? Eu am practicat-o cu adevărat. Numai aşa am reuşit să ajung aici. Ţi-am spus vreodată că despre mine se crede că aş fi un iluminat ?
DOCTORUL : Şi care este părerea ta ?
GREG : Fiecare om este suficient de īnţelept ca să reuşească măcar odată pe zi să dea un verdict corect.
DOCTORUL : Mă tem că nu am īnţeles.
GREG : Iluminarea este, īn esenţă, un final unic, deşi drumurile sīnt oarecum diferite. Ştiinţele pozitive - deci şi a ta - ratează īn general. Dar nu trebuie să-ţi pară rău; vei mai avea cīteva posibilităţi de a alege, īntr-o altă viaţă.
DOCTORUL : Crezi asta ?
GREG : Mai īntīi te īndoieşti, apoi īncepi să crezi, ajungi să crezi de-a binelea, devi practicant şi atunci īţi dai seama că eşti abia la īnceput. Muntele abia īncepe să se vadă. Dar vei mai avea puterea să-l urci ?
DOCTORUL: Vorbele frumoase nu ajung īntodeauna
GREG : Lucrurile frumoase pot fi descrise numai cu cuvinte frumoase. Trebuie doar să fi acolo şi să le pui de acord.
DOCTORUL : Şi tu eşti acela
GREG : Eu sīnt un iluminat
DOCTORUL : Acum īmi povesteşti ?
GREG : Ce anume ?
DOCTORUL : Ţi-am spus o poveste
GREG : Da Este o poveste foarte veche odată ce leii s-au gīndit să se īntīlnească īn pădure. Astăzi leii trăiesc īn savană. Sau īn parcurile de distracţii. Sau la circ. Am văzut unul, odată, la televizor. Sīnt nişte animale frumoase, mereu mi-am dorit unul acasă. Deci, demult, un grup de lei s-au īntīlnit pentru a-şi căuta aliaţi printre celelalte animale. Asta īmi aduce aminte de Kennedy pe vremea cīnd era īncă senator - găsea īntotdeauna duşmani şi niciodată pe cineva care să īl ajute. Cred că din cauza asta a picat la a doua legislatură, sau cam aşa ceva. Apropos, ce mai face Kennedy ?
DOCTORUL : Nu te abate, te rog.
GREG : Ah, da. Nişte lei care s-au adunat pentru pentru pentru a īmpărţi un stīrv. Unul dintre ei, cel mai puternic, doborīse o gazelă şi acum trebuia să o īmpartă. Īnsă faptul că toţi erau puternici īi īmpiedica să ia o decizie care să īi īmpace pe toţi. Aveau nevoie de un arbitru. Era foarte aproape momentul īn care urma să se īncaiere dar, dintr-o grotă imensă, bine disimulată īn munte, a apărut un şoarece gigantic care i-a mīncat pe toţi. Povestea are şi o morală - niciodată lucrurile īncepute prost nu se vor termina bine.
DOCTORUL : Da
GREG : Doctore īmi plac poveştile tale; īmi lasă impresia că ascund mai multe sensuri decīt pare la prima vedere.
DOCTORUL : Ai comis unele erori. Īn general şoarecii sīnt mici, iar leii mari.
GREG : Ştiu, dar fiind doar o poveste poate că eroii sīnt nişte mutanţi sau poate că este vorba de nişte creaturi dintr-un vis, ori o poveste alternativă, īn care lucrurile se petrec aşa cum le-am enunţat eu. Totul este posibil.
DOCTORUL : Īncep să cred din ce īn ce mai puţin īn teoria asta.
GREG : Ce vrei să spui ?
DOCTORUL : Sīnt un individ sceptic.
GREG : Īnseamnă că nu eşti deloc un ins fericit.
DOCTORUL : Ar trebui să ştiu mai īntīi īn ce constă a fi fericit.
GREG : Nu vei ştii niciodată.
DOCTORUL : De ce ?
GREG : Nu vei ştii niciodată.
DOCTORUL : De ce
GREG : Este mai uşor să-l deteşti pe cineva pentru că se scobeşte īn dinţi, decīt să-l īndrăgeşti pentru că a creat o simfonie.
DOCTORUL : Mă tem că nu īnţeleg nu văd legătura.
GREG : Unii privesc sufletul ca pe o minune, alţii īl descriu ca pe o minune, mulţi aud despre el ca despre o minune, dar nu-l vor recunoaşte niciodată.
DOCTORUL : Īţi baţi joc de mine.
GREG : De ce ai ales să fii doctor ?
DOCTORUL : Este o ocupaţie interesantă
GREG : Şi plină de satisfacţii, nu-i aşa ?
DOCTORUL : Să zicem uneori.
GREG : De aceea nu vei fii niciodată fericit.
DOCTORUL : Īn fine Vrei să-mi repeţi povestea ?
GREG : Ce poveste ?
DOCTORUL : Aceea cu leul şi şoricelul.
GREG : Leul şi şoricelul E un fel de glumă ?
DOCTORUL : Ai uitat deja
GREG : Cum poţi uita ceva ce nu ai aflat niciodată ?
DOCTORUL : Poţi să ţii un secret ? (rīde) Am spus o tīmpenie Greg de cīnd ne cunoaştem ?
GREG : Ne cunoaştem ?
DOCTORUL : Īn fine cīnd m-ai văzut prima oară ?
GREG : Te văd pentru prima oară, astăzi.
DOCTORUL : Iar eu o să-ţi spun că ne īntīlnim de aproape doi ani.
GREG : Şi cine are dreptate ?
DOCTORUL : Amīndoi.
GREG : Ar trebui să mă bucur. Se īntīmplă de foarte puţine ori ca doi oameni să aibă dreptate īn acelaşi timp.
DOCTORUL : Vrei să-mi vorbeşti despre tine ?
GREG : Nu sīnt o persoană importantă. Nu aici
DOCTORUL : La templu erai adeptul iubit al lui guru
GREG : Eu am fost născut īn cea mai neagră ignoranţă şi īnvăţătorul meu spiritual mi-a deschis ochii cu flacăra cunoaşterii. Eu mă īnchin cu plecăciune īn faţa lui (se apleacă prea mult şi cade din scaun; doctorul se apleacă repede şi īl ajută să se reaşeze la loc) Ce tīmpenie ! De parcă aş fi căzut dintr-un scaun cu rotile.
DOCTORUL (gīnditor) : A fost doar o iluzie
GREG : Nu prea am ce să vorbesc despre mine. De cīnd spui că ne cunoaştem ?
DOCTORUL : De doi ani. Īn acest răstimp ai suferit o operaţie pe creier şi ai fost obiectul cercetărilor mele Ai fi uimit dacă ai afla cīţi se bat să te aibă ca pacient; eşti o adevărată comoară.
GREG : Nimic din ceea ce aflu nu mai are darul să mă uimească. Eu ştiu totul.
DOCTORUL : Tu, de fapt, nu mai ştii nimic. Sau, mai exact, nu mai eşti capabil să afli nimic. Asta īnseamnă că a fost distrusă facilitatea creierului de a mai cumula informaţii despre noi fapte şi evenimente şi că despre acestea nu mai păstrezi nici o amintire explicită sau conştientă.
GREG (este puţin neliniştit) : Atunci cīnd raţiunea trece peste hăţişul iluziei, devi indiferent faţă de tot ce ai auzit sau de ce ţi-e dat să auzi. Ştiu că nu mă īnşel.
DOCTORUL : Nu insist; de altfel nici nu trebuia să deschid discuţia. Īmi cer scuze (se ridică) Atīt pentru astăzi.
GREG (preocupat) : O să revii ?
DOCTORUL (după o clipă de gīndire) : Nu, niciodată. (se pregăteşte să iasă)
GREG : Doctore ?
DOCTORUL (se īntoarce) : Da ?
GREG : Ai fost acolo ?
DOCTORUL : Unde ?
GREG : Acolo San Francisco, Wodstock, celelalte
DOCTORUL (gīnditor) : Acolo ? Nu dar cunosc pe cineva care a petrecut ceva timp prin East Village. Din păcate nu l-am mai văzut de multă vreme. Poate că a şi murit (iese)
GREG (pentru sine) : Cīt de bine te īnţeleg
ACTUL V
PERSONAJE : PAUL - 20 de ani
TATĂL LUI PAUL - 45-50 de ani
(interiorul casei lui Paul; īnăuntru tatăl lui stă īntins īntr-un fotoliu şi citeşte un ziar; pe măsuţa din apropiere se află deschisă o bere; este ora amiezii; se aude uşa de la intrare; intră Paul)
TATĂL (se ridică īncet, uimit) : Paul ?
PAUL (rămīne īn uşă) : Eu sīnt, tată am venit.
TATĂL (īncurcat) : Nu te aşteptam
PAUL (īncearcă o ironie) : Şi eu mă bucur că te revăd
TATĂL (īşi dă seama că a gafat) : Oh, iartă-mă! Te rog, intră.
PAUL (intră, se apropie şi se opreşte la un metru īn faţa tatălui) : Bună, tată, ce mai faci ?
TATĂL : Citeam ziarul şi ştirile astea - proaste ca īntotdeauna (arată către ziar) ruşii n-au nici un gīnd să cedeze īn Coreea Johnson nu a făcut decīt rău muncitorilor un partid comunist puternic este ceea ce ne lipseşte; să vadă şmecherii de la Wahington că lucrurile nu sīnt chiar atīt de roze
PAUL : Tată
TATĂL : americanii nu sīnt o masă de cocă pe care să o frămīnţi cum vrei
PAUL : Tată
TATĂL : Da
PAUL : Tată, m-am īntors.
TATĂL (după cīteva momente de tăcere) : Mereu m-am īntrebat cum se va consuma şi clipa asta; niciodată n-am crezut că īmi va fi atīt de greu
PAUL : Nu trebuie decīt să mă strīngi īn braţe.
TATĂL : Teoretic totul este posibil ce prostie ! (īncep să rīdă; se īmbrăţişează; tatăl plīnge) Paul Paul
PAUL (se desprinde) : Nu plīnge, tată, nu cred că merit.
TATĂL : Ştiam că o să te īntorci; Dracul ştie cum, dar eram sigur !
PAUL (priveşte īn jur) : Nu s-a schimbat nimic, nu-i aşa ?
TATĂL : De la o anumită vīrstă lucrurile refuză să īşi mai schimbe starea. Nu, toate sīnt aşa cum le-ai lăsat acum cīţi ani ?
PAUL : Trei ani.
TATĂL : Trei ani īn care nu mi-ai dat nici un telefon, nu mi-ai scris nici o scrisoare nimic.
PAUL : Acolo eram īn siguranţă, tată. Este singurul loc īn care nu ţi se putea īntīmpla ceva rău.
TATĂL : Atunci, de ce te-ai īntors ?
PAUL : Vrei un răspuns complicat ?
TATĂL : Vreau un răspuns.
PAUL : M-am īntors pentru că nu era drept să rămīn acolo. Īn plus, īncepusem să devin ridicol.
TATĂL : Ridicol ? Tu spui asta ?
PAUL : Dumnezeu ţi-a dat un fiu al dracului de cinic, tată. La un moment dat tot ce-mi oferea viaţa de acolo era doar pofta imensă de a-i lua pe toţi īn rīs. Nişte naivi, īn fond, asta am fost.
TATĂL : Şi Sacks ?
PAUL (coboară vocea ) : Sacks ? S-a sinucis.
TATĂL : Un derbedeu. Mereu am spus
PAUL : nu te rog. Sacks nu a fost niciodată aşa cum ai crezut, ci doar un copil fără copilărie.
TATĂL : Īn fine.
PAUL : Ba nu, vreau să mă crezi. Am ţinut la el
TATĂL : Te cred. Ţi-e foame ?
PAUL : De lup. (se aşează la masă; tatăl se īndreaptă către frigider, īl deschide şi īncepe să scoată cīte ceva de acolo)
TATĂL : Nu am cine ştie ce dacă ştiam că
PAUL : Tată (tatăl se opreşte cu un pachet de alimente īn aer aşteptīnd parcă o veste proastă) Mă bucur că eşti sănătos că exişti
TATĂL : Şi eu mă bucur pentru tine, Paul. De acum īncolo aceeaşi echipă, nu ? O să īi batem pe toţi, ai să vezi. Vor vedea ei cine sīntem noi.
PAUL : Acolo am īnvăţat un lucru te superi?
TATĂL : Nu; spune.
PAUL : Să nu ameninţi niciodată un cīine al cărui stăpīn nu-l cunoşti. (rīd amīndoi; apoi īncep să mănīnce)
TATĂL : Te-ai maturizat arăţi ca un bărbat adevărat.
PAUL : Sīnt un bărbat adevărat.
TATĂL : Īntr-adevăr. (din nou pauză, răstimp īn care mănīncă) Şi ?
PAUL : Şi ce ?
TATĂL : Ce ai de gīnd să faci mai departe ?
PAUL : Nu ştiu exact, cred că am să urmez medicina.
TATĂL (īşi schimbă expresia feţei) : Medicina ?
PAUL : Există vreo problemă ?
TATĂL : Nu nu doar că
PAUL : Doar că
TATĂL : Nimic.
PAUL : Tată
TATĂL : Vei pleca iarăşi
PAUL : Dar īn direcţia cea bună, tată.
TATĂL : De ce nu mă bucur ?
PAUL (impacientat) : Să nu-mi spui că nu e bine ce fac. Să nu faci asta, tată. Nu aduce lucrurile acolo unde le-am lăsat.
TATĂL : Paul nu Doamne Dumnezeule ! Dar ce credeai ?
PAUL : Ai o soluţie mai bună ?
TATĂL : Asta este cea mai bună soluţie.
PAUL : Atunci ?
TATĂL : Nimic; numai că pentru mine lucrurile se īntīmplă uneori prea repede.
PAUL (īl priveşte bănuitor) : Atīta tot ?
TATĂL : Atīta tot.
PAUL : Să nu mă minţi.
TATĂL : Cīnd pleci ?
PAUL (se ridică şi se apropie de fereastră) : Īn nici un caz īnainte de a face o plimbare cu bătrīnul nostru Dodge.
ACTUL VI
PERSONAJE : GREG - un bărbat īntr-un scaun cu rotile. Are īn jur de 35 de ani, este
orb, zīmbeşte mai tot timpul, dar absent.
DOCTORUL - aceeaşi vīrstă
(interiorul unui salon pentru relaxare al unui sanatoriu; cīţiva pacienţi īn scaune cu rotile se mişcă de colo colo, sporăvăind cu glasuri joase, conduşi de asistente cu bonete albe pe cap; īn prim plan, tot īntr-un scaun cu rotile, Greg priveşte īnainte, cu o privire fără expresie, līngă el nu se află nimeni; īn salon intră doctorul care se apropie de Greg)
DOCTORUL : Bună Greg, ce mai faci ?
GREG : Ne cunoaştem ?
DOCTORUL : Doctor Paul, neurolog.
GREG : Neurolog ar trebui să fie o onoare ?
DOCTORUL : Aş prefera să fim prieteni. Toată lumea spune că eşti un tip deosebit.
GREG : Da toată lumea şi tata ?
DOCTORUL : Mai ales tatăl dumitale.
GREG (pentru sine ) : Tata este un om bun; sper să-l īmpac īntr-o zi (doctorului) l-ai cunoscut ?
DOCTORUL : Am vorbit cu el chiar ieri.
GREG : Da
DOCTORUL : Cum te simţi ?
GREG : Mă aflu īntr-o stare de beatitudine, mi-este teamă doar să nu recad īn lumea materiei.
DOCTORUL : Ştii de ce ai ajuns aici ?
GREG : Orice om are nevoie cīteodată de doctor.
DOCTORUL : Astăzi am aflat un lucru despre tine.
GREG : Niciodată nu este prea tīrziu pentru a cunoaşte un om. Īn special unul care nu păstrează secrete.
DOCTORUL : Ţi-am văzut discurile; o adevărată colecţie. Īţi place muzica ?
GREG (se luminează la faţă) : Nimănui nu īi place mai mult muzica.
DOCTORUL : Ce fel de muzică preferi ?
GREG (īnsufleţit,vorbeşte mai precipitat decīt de obicei) : Doamne Dumnezeule, rocknroll ! Ai ascultat vreodată rocknroll ? Muzica anilor noştri; muzica exterminatoare, cea care a dărīmat America pentru a construi America. Am ascultat atīta rocknroll cīte cărţi nu ai citit dumneata, doctore. Janis Joplin, Jefferson Airplaine, J.B. Sebastien, Jimi Hendrix, Rolling Stones, Beatles, dar niciuna peste Greateful Dead. I-am văzut cīntīnd, sīnt absolut geniali. (īncepe să fredoneze din Tobacco Road)
DOCTORUL (īnsufleţit la rīndu-i) : Cīnd i-ai văzut ultima oară ?
GREG : Nu mai ţin minte exact; să tot fie un an, aşa cred. Ah! Ce formaţie e asta, alta ca Greateful Dead nu mai există ! Jerry Garcia e un sfīnt, un guru, un geniu. Sau Mickey Hart, Billy Kreutzmann, bateriştii - absolut fantastici. Şi Bob Weir, Phil Lesh Dar pe Pigpen, ştii, pe ăsta īl iubesc
DOCTORUL : Povesteşte-mi te rog ceva despre concerte. Cum a fost ? Te superi ?
GREG : Da erau acele īntīlniri din Village. N-am mai fost cam de multişor - cred că mai bine de un an, nu mai ştiu sigur. Concerte, muzică, acid rock, iarbă, toate acelea Prima oară cīnd m-am dus acolo, asta a fost de Flower-Power Day Ce timpuri o groază de lucruri au īnceput atunci 66-67 azi parcă nu prea mai vezi aşa ceva Allen Gingsberg vine deseori pe acolo, dar de un timp īncoace nu l-am mai văzut. E mai mult de un an de cīnd l-am văzut ultima oară
DOCTORUL : Am ceva pentru tine (scoate din buzunar o casetă audio; o introduce īntr-un casetofon adus din timp acolo; se aude muzica grupului Greateful Dead)
GREG (este fascinat de ceea ce aude; se comportă de parcă s-ar afla la un concert real; mişcă tot timpul din cap) : Bravo ! Bravo ! Lets go ! Lets go, Hypo ! Ro, ro, ro, Harry-bo. ! (īşi aduce brusc aminte de doctor) Priveşte ! Uită-te numai la piatra aia funerară din spatele tobelor. Ai mai īntīlnit pīnă acum aşa ceva ? Libertatea sunetului alături de indiferenţa statică a pietrei - Kant ? Un mic copil. Vezi ce claie de păr afro la Jerry ? Uite-l şi pe Pigpen ! Īl vezi ? Īl vezi ?
DOCTORUL (īncurcat) : Nu Nu e aici nu mai e īn formaţie.
GREG : Nu mai e īn formaţie ? Dar ce s-a īntīmplat cu el ? Nu cumva l-au prins cu acid şi l-au arestat ?
DOCTORUL : Nu, Greg, nu l-au arestat. A murit.
GREG : Dar asta e īngrozitor !(timp de un minut Greg stă cu capul plecat, cufundat īn tăcere; apoi reintră īn atmosfera īntreţinută de muzică) Pigpen ! Īl vezi pe Pigpen ? (doctorul opreşte casetofonul) Gata ? S-a terminat ? Bis ! Bis !
DOCTORUL (se enervează ca din senin) : Nu se mai īntorc, Greg. Pigpen e mort E mort fir-ar mama lui a dracului !
GREG (surescitat) : Minţi ! Jerry iese īntotdeauna la chemare. De ce strigi la mine ? Ro, ro, ro Harry-Bo ! Ţi-e necaz ? Ţi-e ciudă ? De ce strigi la mine ?
DOCTORUL(nestăpīnit) : De ce strig !?! De ce strig !?! M-am săturat! M-am săturat de mutra ta suficientă ! De cinci ani mă īnvīrt pe līngă tine ca un satelit de cinci ani nu fac altceva decīt să te observ şi să mă mir am scris două cărţi, am umplut sute de pagini cu cazul tău, eşti un individ celebru eşti īn gura fiecărui tīmpit de afară trăiesc pe spinarea ta precum un parazit nu am viaţă de familie, nu am soţie, pe tata īl văd din ce īn ce mai rar şi de ce ? de ce ? pentru un amnezic care ascultă Greateful Dead Un mort care respiră şi vorbeşte asta eşti - un cadavru nenorocit care mi-a mīncat tinereţea te urăsc ! te urăsc cu toată puterea fiinţei mele ! Ah! dacă aş putea dacă aş putea să te omor de-a binelea să te văd īntins īn coşciug, cu faţa asta stupidă cu toate mantrele tale īngheţate īn creieri sau īn cur de unde dracului le scoţi ? Greg ! Greg! dacă ai conştientiza măcar puţin măcar puţin (īşi dă seama de starea lui) Isuse ! Ce m-a apucat ?
GREG : Eşti la fel de supărat ca şi mine. Vrei Pigpen, aşa ? Pigpen pe pīine
DOCTORUL(īncepe să rīdă isteric) : Eu mă dau de ceasul morţii şi el vrea Pigpen Pigpen e mort e mort şi gata
GREG : Poate e mort numai pentru tine. Eu īl văd, īl aud (scandează īn surdină) Pigpen ! Pigpen ! Pigpen !
DOCTORUL( īşi revine) : Greg, trebuie să te linişteşti.
GREG (repetă mecanic) : Greg, trebuie să te linişteşti
DOCTORUL : Vorbesc serios
GREG : (ridică nemulţumit tonul) Toată lumea īmi spune asta. Mai īntīi tata, acum şi tu. Nu aveţi nici un drept ! Nici unul ! Eu sīnt Greg, īnţelegi ? (īncepe să reducă tonul) Sīnt Greg. Eu mi-am ales deja drumul eu sīnt liber. Sīnt fiul Vărsătorului eu trebuie să aduc lumii o nouă revoluţie eu trebuie
DOCTORUL : Trebuie să te linişteşti, Greg, atīta tot.
GREG: Eu trebuie să mă liniştesc.(cīteva minute Greg priveşte undeva īnainte) E cineva aici ?
DOCTORUL : Īntotdeauna e cineva aici.
ACTUL VII.
PERSONAJE : PAUL - 35 de ani
TATĂL LUI PAUL - 65 de ani
(interiorul unui bar deocheat; singur la o masă Paul; īn faţa lui se află o sticlă de whisky aproape goală, el este beat mort; stă cu capul sprijinit īn palme şi priveşte īn gol; intră tatăl său; īl vede, se apropie şi se aşează līngă el; īl priveşte fără să īi spună nimic; tīrziu, Paul īl observă)
PAUL : Ah! Papa
TATĂL : Am trecut īntīmplător pe aici; nu mă gīndeam că
PAUL : Nu te gīndeai, ce ? Ce ?
TATĂL : Uşurel, băiatule, nu te ambala. Mă gīndeam că tare ar merge o gură de vin, ceva.
PAUL : Iar Paul va trebui să asiste din nou o lecţie de morală susţinută magistral de bătrīnul său tată. Toată viaţa asta ai făcut
TATĂL (după un moment de tăcere) Dar trebuie să accepţi că īn ultima vreme bei foarte mult
PAUL: Dar trebuie să accepţi că īn ultima vreme bei foarte mult
TATĂL : Paul Paul, atitudinea ta nu-mi dă nici o şansă. De ce nu vrei să vorbeşti cu mine ? De ce ai mereu impresia că te consider īncă un copil ?
PAUL : Pentru că mă crezi īncă un copil.
TATĂL : Te īnşeli. Eşti un individ matur, ţi-ai găsit locul īn societate - lucru pe care ţi l-ai dorit īntotdeauna ; ba chiar ai devenit notoriu Aş fi orb să nu observ asta. Dar ?
PAUL : Dar ?
TATĂL : Eşti fiul meu Cum să-ţi spun ? Paul, eu nu pot fi străin de tot ce ţi se īntīmplă. Atunci cīnd reuşeşti nimeni nu este mai fericit decīt mine, iar cīnd eşuezi mă doare mai mult ca pe propriile mele suferinţe; nu poţi nega asta. Nu e nimic programat; este īn firea lucrurilor; eşti doctor, ştii asta.
PAUL : Ai şi tu dreptate dar asta nu īnseamnă că trebuie să mă aduni de prin baruri.
TATĂL : Am şi eu defectele mele
PAUL (īncepe să rīdă nervos) : Ironie fină am un tată deştept, ce n-aş da să-i semăn .
TATĂL : Uite ce e, Paul Cred că am să mă īntorc.
PAUL : Unde ?
TATĂL : Acasă, īn vechiul tīrg.
PAUL : O, tată, nu trebuie să faci asta
TATĂL : Acum tu eşti cel care cere
PAUL : Dar nu e acelaşi lucru. Apoi, ai tot ce īţi trebuie : o casă mai mare, o viaţă mai palpitantă, clima
TATĂL : N-am venit pentru ele, ştii prea bine.
PAUL : Atunci, stai.
TATĂL : Facem un troc ?
PAUL : M-ai prins. De data asta m-ai prins. Chelner ! (chelnerul vine) Un pahar de vin pentru bătrīnul. Alb. (chelnerul se īndepărtează) Ce vrei să ştii ?
TATĂL : Ce se īntīmplă cu tine, asta vreau să ştiu.
PAUL : Ce se īntīmplă cu mine, ce se īntīmplă cu mine ce se īntīmplă cu mine ? Tată, totul este aşa de complicat ştii, cīnd am plecat de acasă, atunci, am crezut că fac ceea ce trebuie. Īntotdeauna am crezut că cel mai bine este să faci ceea ce īţi doreşti să faci. Apoi, acolo, printre anonimii aceea fericiţi, sau care mimau fericirea, mi-am dat seama că am ratat; că, īn realitate, mă īnşelasem. A fost şi moartea lui Sacks Apoi am venit acasă, cu gīndul să urmez şcoală care să-mi ofere şansa unei cariere strălucitoare. Credeam că asta vreau cel mai mult.(izbucneşte) Tată am ratat!
TATĂL : Taci din gură. Nu e adevărat. Cine ţi-a băgat asta īn cap ?
PAUL(strigă) : Am ratat, am ratat sīnt un ratat ! Am 35 de ani şi n-am realizat nimic. Nimic !
TATĂL : Paul, eşti beat hai mai bine acasă; vei dormi bine, iar mīine vei fi ca nou. Şi vei gīndi altfel.
PAUL: Nu vreau acasă ! Vreau aici; vreau să beau, să mă fac mangă. Vreau să uit de mine.
TATĂL : Acum eşti patetic, crede-mă.
PAUL: Toţi sīnt patetici, uită-te īn jur. (se ridică īn picioare şi priveşte către toţi din bar) Sīnteţi nişte găozari patetici ! Sīnteţi nişte rataţi cu care America se mīndreşte! La luptă tovarăşi ! La luptă ! (īncepe să cīnte imnul Americii)
TATĂL (īl trage pe fiul său pe scaun) Paul, ce dracului te-a apucat !
PAUL: Ce m-a apucat ? Ţi-am mai spus, nu ştiu prea bine. M-am ratat
TATĂL : Cred că ai nevoie de o femeie; de ce nu te īnsori ?
PAUL: O femeie ? (īncepe să rīdă isteric) O femeie pentru Paul ştii că ai haz ?
TATĂL : Nu īnţeleg ?
PAUL: E simplu, tată; (strigă) sīnt guy !
TATĂL : Ce ?
PAUL : Sīnt un poponar īndrăgostit de cel mai frumos bărbat de pe lumea aceasta.
TATĂL (uimit) : Deci asta era
PAUL : Nu-ţi vine să crezi, nu-i aşa ? Băiatul tău rebel, bine crescut şi deştept şi-o trage īn cur. Asta e viaţa, tată.
TATĂL( se ridică, se apropie de Paul şi īi administrează un pumn direct īn faţă; acesta cade de pe scaun; se ridică cu greu şi se aşează la loc; tatăl revine la locul lui) Iartă-mă, Paul; trebuia să o fac. Acum totul e O.K.
PAUL : Īncă mai ai pumnul ăla
TATĂL : Cine este ?
PAUL: Cine ?
TATĂL : Bărbatul celălalt.
PAUL : Celălalt ştii ce este dureros īn toată povestea asta ? El nu ştie că īl iubesc şi nu mă va iubi niciodată. N-am crezut că mi se va īntīmpla aşa ceva; mie, Paul Grobschnitz.
TATĂL : De ce nu i-o spui ?
PAUL : Să i-o spun ? E imposibil.
TATĂL : De ce ?
PAUL : Dumnezeule ce beat sīnt
TATĂL : De ce ?
PAUL : Am băut aproape o sticlă
TATĂL : De ce nu īi spui că īl iubeşti ?
PAUL : Credeam că nu te interesează.
TATĂL : Iar ?
PAUL : Bărbatul pe care īl iubesc este Greg.
TATĂL : Cine ?
PAUL : Ai auzit bine, Greg. Amnezicul, ultimul hippie, iluminatul, pacientul meu. Īl iubesc, tată.
TATĂL : Ai dat-o-n bară.
PAUL : Mulţumesc pentru ajutor.
TATĂL : Şi ce ai de gīnd să faci ?
PAUL : Ah! Dacă n-ai mai pune īntrebările astea absolut imposibile
TATĂL : Ce ai de gīnd să faci ?
PAUL : Nu ştiu, tată. M-am gīndit să-mi cer transferul, dar sīnt convins că nu mi-l va aproba nimeni. Cazul ăsta este o comoară pentru spital, aduce o grămadă de bani. Apoi, nu cred că aş putea sta prea mult departe de Greg. Mă surprind deseori mīngīindu-l Dumnezeule ! dacă nu mi-a trecut prin cap să-l violez mi-am spus că oricum uită. Tată, sīnt odios. Vreau să mor.
TATĂL : Nu, Paul, nu asta e soluţia.
PAUL : Ai tu alta mai bună ?
TATĂL : Īn primul rīnd trebuie să mergem acasă şi să dormim.
PAUL : Dar eu vreau să beau (tatăl se ridică şi īl ridică şi pe Paul; acesta nu se opune) Eu vreau să beau vreau să mor vreau să asta e ! sīnt mangă (ies)
ACTUL VII
PERSONAJE : GREG - un bărbat īntr-un scaun cu rotile. Are īn jur de 35 de ani, este
orb, zīmbeşte mai tot timpul, dar absent.
DOCTORUL - aceeaşi vīrstă
TATĂL LUI PAUL - 65 de ani
(decorul reprezintă salonul de spital; Greg stă izolat, īntr-un colţ, cīntă la o chitară; intră tatăl lui Paul, se apropie de el)
TATĂL : Bună Greg.
GREG : Tată ?
TATĂL (priveşte nedumerit īn spate, īn stīnga, īn dreapta, apoi din nou la Greg) : Cred că te īnşeli.
GREG : O, tată; mereu faci glumele astea nu mai au nici un haz.
TATĂL : Dar īţi spun că nu sīnt tatăl tău.
GREG : Dacă nu eşti tatăl meu atunci ce vrei ? Cine eşti ?
TATĂL : Sīnt tatăl lui Paul. Ştii medicul care te tratează.
GREG : Nu cunosc nici un doctor cu numele ăsta, iar īn ceea ce priveşte situaţia mea patologică, sīnt sănătos tun.
TATĂL(pentru sine) : Avea dreptate
GREG : Tată hai să lăsăm glumele astea. Ştiu că nu mă vei ierta niciodată, dar măcar īncearcă să nu mă mai chinui īn halul ăsta. Lasă-mi mie păcatul īntreg.
TATĂL : Greg am vrut doar să te cunosc.
GREG : Niciodată n-ai făcut efortul ăsta. Sau poate nu atīt cīt trebuia (īntinde mīinile). Vreau să te īmbrăţişez. (tatăl ezită). Unde eşti ? Eziţi ? Ţi-e chiar aşa de greu ? (tatăl se apropie şi īl īmbrăţişează pe Greg) Aşa bătrīne credeam că nu se va mai īntīmpla niciodată. (intră doctorul şi īi surprinde astfel)
DOCTORUL : Tată ! Ce cauţi aici ?
TATĂL : Nimic adică
GREG : Tată, cine e ăsta ?
DOCTORUL (către tată) : Ţi-am spus să nu te amesteci īn viaţa mea !
TATĂL (caută un punct de sprijin) : Paul
GREG : Tată ce mai e pe acasă ?
TATĂL (către Paul) : Nu pot să te las să te iroseşti. Trebuie să fac ceva.
DOCTORUL : Venind aici
GREG : Cine e omul acesta ?
DOCTORUL (involuntar) : Greg ?
GREG : Ne cunoaştem ?
DOCTORUL (obosit; repetă mecanic) : Sīnt doctorul Paul, neurolg.
GREG : Neurolog ar trebui să fie o onoare ?
DOCTORUL (către tată) : Acelaşi lucru, de cinci ani, aproape zi de zi poţi rămīne normal ?
TATĂL : Paul, trebuie să fii tare. Greg e inofensiv
GREG : Tată, īl cunoşti ?
TATĂL : Este fiul meu.
GREG (uimit) : Fiul tău ? Nu mi-ai spus niciodată că am un frate
DOCTORUL : Greg, nu e ceea ce crezi. (către tată) Īntr-o zi voi ajunge să te urăsc.
TATĂL : Nu eşti drept
GREG : Deci am un frate ar trebui să te iubesc, nu-i aşa ?
TATĂL : Drăcia dracului !
DOCTORUL : Tată, cred că ar fi mai bine să pleci; īn cinci minute va uita că ai trecut pe aici.
GREG : Tată, nu pleca! Nu te-am rugat niciodată nimic, īntotdeauna m-am ferit să-ţi vorbesc deschis de aceea am plecat de acasă, de aceea am ajuns predicator ce ironie ! predicator tocmai pentru că nu puteam să-i vorbesc tatălui meu vreau să ne īmpăcăm, vreau să-mi spui că m-ai iertat spune-mi că m-ai iertat şi-ţi promit că mă īntorc acasă ba nu, īţi jur ! n-am făcut-o niciodată, dar pentru tine fac o mare excepţie tată, te rog, nu pleca (vorbeşte tot mai repede; īntinde mīinile, dar de efort cade de pe scaun) dar dar ce se īntīmplă ? simt că alunec Isuse ! Cad ! tată! Ce se īntīmplă ? Cad ! (īncepe să urle ca un apucat) Nu mă lăsa ! nu mă lăsa ! Tată ! (Paul şi tatăl se reped şi īl ridică de jos; īl aşează pe scaun; īn tot acest răstim Greg strigă ca ieşit din minţi; īntr-un tīrziu se linişteşte, dar rămīne surescitat; se mişcă īn scaun īntr-una)
DOCTORUL : Linişteşte-te, Greg. Totul să fie bine, te rog să mă crezi, o să fie bine (īl mīngīie pe creştet; tatăl īl priveşte cu reproş)
TATĂL : Paul
PAUL (furios) : Ieşi dracului afară !
TATĂL (jignit) : Dar, Paul
PAUL (continuă pe acelaşi ton) : Sīnt treaz, tată ! Nu fac decīt să īl liniştesc; nu e ceea ce gīndeşti. Te rog să pleci (acesta ezită īn continuare) Pleacă !(tatăl pleacă; se lasă o tăcere prelungă; Greg īncepe să mormăie o mantră, dar tremură tot)
PAUL : Greg, cum te simţi ? (acesta nu īi răspunde) Greg, cum te simţi ?
GREG (are vocea nesigură) : Sīnt numai puţin trist; cred că am căzut īn lumea materiei.
PAUL : Fiecare are zile bune şi zile proaste. Probabil că traversezi o zi proastă.
GREG : Ştii ? mi-am amintit de tata. Īncă īl mai aştept Crezi că o să vină ?
PAUL : Īnţelepciunea ta ar trebui să aibă un răspuns şi pentru asta.
GREG : Atunci cīnd pentru toate fiinţele e noapte, pentru acel care se stăpīneşte e timp de veghe; iar atunci cīnd pentru toate fiinţele e timp de veghe, pentru īnţeleptul care e introspectiv, e noapte.
PAUL : Dar nu ajută la nimic, nu-i aşa ?
GREG : Acum e noapte
PAUL : Īntr-adevăr, e o noapte a dracului iar dimineaţa este īncă departe. Cine ştie ? Poate că nu va mai veni niciodată.
ACTUL VIII
PERSONAJE : PAUL, 40 de ani, tuns zero
TATĂL, 65-70 de ani
(sala de primire a unei īnchisori, despărţită de o masă lungă cu geam şi plasă de protecţie; pe ambele părţi cīte un telefon pentru vorbitor; de o parte a geamului tatăl este aşezat pe scaun şi aşteaptă; caută fără interes printr-o scaoşă; de cealaltă parte se deschide uşa şi intră Paul īnconjurat de doi gardieni; aceştia din urmă īl lasă şi ies; Paul este īmbrăcat īntr-o pereche de blugi albaştri şi o cămaşă oranj; seamănă izbitor cu Greg; se apropie şi se aşează; amīndoi apucă receptoarele şi le aduc spre cap)
TATĂL : Bună
PAUL : Bună tată (urmează un moment ceva mai lung de tăcere, răstimp īn care fiecare īncearcă să spună ceva dar nu reuşeşte; apoi)
TATĂL : Eşti bine ?
PAUL : Da cred că da
TATĂL : Au spus că
PAUL : Ce au spus ?
TATĂL : Nimic, nimic
PAUL : Ai īmbătrīnit
TATĂL (rīde īncurcat) : Toţi ajungem la un moment dat aici
PAUL (cinic) : Important e şi cum nu ?
TATĂL (se grăbeşte să-l contrazică) : N-am spus asta !
PAUL : Trebuia ?
TATĂL : Ţi-am adus nişte ţigări şi cărţi; gardianul ţi le va da după aceea.
PAUL : Mulţumesc.
TATĂL : Dacă mai ai nevoie de ceva, anunţă-mă.
PAUL : Dar tu ai nevoie de ceva, tată ?
TATĂL : Să nu vorbim despre asta. Sīnt prea bătrīn; dorinţele mele nu prea mai contează.
PAUL : Ce m-aş face fără tine, tată ?
TATĂL : Ce m-aş face fără tine, Paul ?
PAUL : Mă mai iubeşti ? După cīte ai avut de pătimit din cauza mea ?
TATĂL : Te-am iubit mai mult atunci cīnd ai greşit. Ştiam că atunci aveai nevoie de mine; atunci deveneam din nou tatăl tău e un sentiment pe care cum să-ţi spun ?
PAUL : E un sentiment pe care eu nu īl voi trăi niciodată
TATĂL : Iartă-mă
PAUL : Nu-i nimic tată
TATĂL : N-ar fi trebuit
PAUL (ridică tonul) : Nu-i nimic tată (se ridică de pe scaun şi face cīţiva paşi grăbiţi prin īncăpere; apoi lasă libere cīteva gesturi necontrolate; se apropie din nou de scaun, se aşează şi ridică receptorul) Sīnt puţin cam nervos astăzi
TATĂL : Īnţeleg
PAUL : Mi-e destul de greu să mă acomodez cu asta (arată camera printr-o mişcare a capului)
TATĂL : Dacă pot să fac ceva
PAUL (strigă brusc) : Gardian ! Gardian ! (intră unul dintre gardieni) Te rog mult o ţigară (gardianul scoate un pachet de ţigări, extrage o ţigară, i-o oferă, o aprinde şi iese; Paul trage cu nesaţ şi nervos din ea) Am să rezist tată Paul al tău este īn stare să facă şi ceva bun o să fii mīndru de mine, o să vezi
TATĂL (impacientat) : Desigur, Paul
PAUL : Sīnt destul de mare ca să-mi port singur de grijă; pot să-mi asum responsabilitatea propriei mele existenţe; nu-i aşa tată ?
TATĂL : Nu m-am īndoit niciodată de asta
PAUL : Şi am să-ţi demonstrez că pot oricīnd să mă ridic la īnălţimea ta (trīnteşte telefonul; se ridică īn picioare; monologul nu va fi auzit de tatăl său care īl va urmări nedumerit şi impacientat) eu! Paul Grobschnitz am să mă ridic la īnălţimea tatălui (dă din mīini) precum pasărea Phoenix voi renaşte din cenuşă (se lipeşte cu faţa de geam) da, tată, am s-o fac ! pot să o fac (se desprinde şi īncepe să rīdă isteric; apoi strigă) Greg ! Greg ! mă auzi ? ştiu că eşti aici ! unde dracului să te duci ? abia acum īncepi să trăieşti īntr-o zi va trebui să-mi mulţumeşti pentru asta să-mi pupi tălpile Greg! mic monstru hippiot a venit rīndul tău să experimentezi acum tu eşti doctorul (īşi smulge cămaşa) uită-te la mine ! eu sīnt Paul, neurologul (imită) Bună Greg, ce mai faci ? Ne cunoaştem ? Doctor Paul, neurolog Neurolog ar trebui să fie o onoare ? Aş prefera să fim prieteni. Toată lumea spune că eşti un tip deosebit īţi place ce vezi, Greg ? hai, spune! cu ce īncepem ? vorbeşte-mi ! vrei o mantră ? o picătură de īnvăţătură orientală ? Viaţa este un căcat ! e bună ? mai vrei ? o injecţie letală ? o injecţie letală !!! nici o expresie nici un gest de apărare mă priveai ca pe un ţīnţar mic şi puturos venit să-ţi răpească o jalnică picătură din mult prea preţiosul tău sīnge pun pariu că rīdeai de mine cum să nu rīzi cīnd habar n-ai că mori (īşi aduce aminte de tatăl lui; se īntoarce către el) tată tată! (cade īn genunchi, se apropie de telefon, apucă receptorul şi vorbeşte de pe jos) n-am vrut să-l omor tată n-am vrut a fost doar o rătăcire un moment de graţie ? mă săturasem tată devenise insuportabil ajunsesem să-l visez īn fiecare noapte pusese stăpīnire pe mine mă poseda īnţelegi! mă poseda trebuia să o fac, tată trebuia era un individ periculos nici nu ştii cīt de periculos era putea cuceri lumea devenise erou naţional i se spunea ultimul hippie tată eu sīnt ultimul hippie eu Paul Grobschnitz cel care i-a scos portocala din cap atīt de mare era tumoarea aia, cīt o portocală trebuia să o vezi, tată trebuia să o vezi şi tu şi ai fi īnţeles m-ai fi īnţeles pentru că tumoarea aia tumoarea aia sīnt eu (rīde) ai făcut o tumoare, tată ai crescut-o, ai hrănit-o şi asta ţi-a mīncat viaţa (intră gardienii)
TATĂL : Paul fii tare băiatul meu fii tare (gardienii īi fac semn că timpul alocat vorbitorului a expirat; Paul se ridică īncet, se īndreaptă către ei; la un moment dat se opreşte, se īntoarce puţin, apoi cu totul; revine la telefon, īl ridică)
PAUL : Īncă o rugăminte, tată. Ultima
TATĂL : Da, Paul
PAUL : Nu mai reveni niciodată.(trīnteşte telefonul, īntoarce spatele şi se īndreaptă spre ieşire; tatăl nu spune nimic, dar telefonul īi cade din mīnă)
CORTINA